la-Romania.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii romanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Etichetă și bune maniere: Conversația la telefon

Agerpres

 

Telefonul, fie el fix sau mobil, face parte zilnic din existența noastră. Mijloc de comunicare util, telefonul este de un real folos pentru a lua legătura cu persoane aflate de distanță mai mică sau mai mare și de a comunica în timp util ceea de dorim să transmitem.

Există anumite reguli ce țin de bunele maniere, care trebuie respectate și în conversațiile telefonice. Dacă apelăm o persoană, conversația începe în mod obligatoriu cu o formulă de salut, aleasă în funcție de persoana căreia ne adresăm. Dacă e o persoană apropiată — soț/soție, frate, fiu, prieten etc — putem folosi familiara formă de salut ''Bună!'', dacă e o persoană cu care avem relații instituționale sau o persoană necunoscută, vom spune ''Bună dimineața/ziua/seara'', în funcție de momentul zilei.

Dacă nu vorbim cu o persoană care ne recunoaște vocea, obligatoriu ne vom prezenta cu nume, prenume, calitatea în care apelăm pe cineva, instituția pe care o reprezentăm (dacă este vorba despre o convorbire telefonică în interes de serviciu/profesional). Următorul pas este să spunem persoanei apelate scopul pentru care am sunat-o la telefon.

În cazul în care telefonăm unei persoane pe care nu o cunoaștem personal, în scop profesional, ne vom asigura înainte că știm numele corect și funcția acesteia.

Indiferent de persoana apelată, vom folosi un ton politicos. Dacă avem nevoie de anumite informații, le vom solicita trecând direct la subiect, evitând exprimările nesigure și irosirea timpului persoanei pe care o căutăm. Când primim răspuns de la persoana căreia i-am solicitat informațiile, vom asculta atent, pentru a reține toate datele și detaliile, pentru a nu fi nevoie ca aceasta să le repete. Eventual, vom avea pregătite un carnet și un pix, pentru a nota ce ne interesează.

În cazul în care vorbim la telefon cu persoane apropiate, vom asculta ce au de spus, fără a le întrerupe, apoi vom răspunde la eventuale întrebări. Sunt obositoare și nepoliticoase conversațiile lungi, deci le vom evita. Doar în cazuri în care discutați la telefon cu rude aflate la depărtare mare, pe care nu le-ați întâlnit de multă vreme, sunt permise conversațiile mai lungi, dar nu exagerat de lungi.

Într-o convorbire telefonică, dialogul trebuie să decurgă natural. În cazul în care se ajunge la întrebări de genul ''și ce mai zici?'' e clar că deja au fost discutate subiectele importante și nu facem altceva decât să prelungim inutil o discuție.

Dacă noi suntem cei care am apelat persoana, trebuie să știm când să oprim conversația. O vom face politicos, mulțumind pentru timpul acordat și luându-ne rămas bun. Dacă o persoană dorește să prelungească o conversație, încercați să o încheiați folosind expresii potrivite, cum ar fi ''mi-a făcut plăcere să discutăm, dar v-am reținut destul de mult, vă mulțumesc pentru informații''. Chiar și în cazul persoanelor apropiate, discuția prelungită trebuie încheiată pe un ton cordial, prietenos, în genul ''mă bucur că am vorbit, vom relua discuția cu prima ocazie când ne vom întâlni''.

Important este să reținem că o convorbire telefonică nu poate ține locul unei întâlniri, unde discuțiile se pot prelungi. La telefon vom fi cât mai conciși în ceea ce avem de comunicat.

Există situații în care o convorbire telefonică poate lua o întorsătură neplăcută. Nu ridicați tonul, păstrați-vă calmul, în niciun caz, oricât de deranjați ați fi de ce vi se spune, nu trântiți brusc telefonul fără niciun cuvânt. Puteți încheia discuția neplăcută spunând ''Îmi pare rău, cred că e mai bine să încheiem discuția. La revedere''.

Finalul unei discuții cu o persoană apropiată, chiar dacă e cea mai bună prietenă, fiica sau mama, se poate încheia cu familiarul ''Pa, pe curând'', dar încercați să evitați expresiile atât de folosite în ultima vreme, care sunt de un gust îndoielnic, de genul ''Pa-pa-pa-pa, fată, pupicei''.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015