la-Romania.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii romanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Interviu Pentru un bărbat, a fi șef de gară e o chestie care i se cuvine; o femeie trebuie să demonstreze

Agerpres

 

Două femei de vârste diferite, dar cu meserii identice, într-un sector în care până nu demult nu aveau loc, dezvăluie, într-un interviu 'altfel' acordat AGERPRES, o parte dintre provocările și împlinirile profesionale 'într-o lume mai mult a bărbaților".

Gabriela Pîrlog, o femeie în pragul pensionării, care de 33 de ani este șeful gării din Giurgiu, consideră că pentru un bărbat, a fi șef de gară este o chestie care i se cuvine, dar o femeie trebuie să demonstreze că poate fi șef de gară. 'Cred că mai degrabă o problemă a fost să demonstrezi șefilor că ești capabil", spune ea.

La rândul său, Simona Jerca, șeful Gării de Nord, din 2007, crede că în domeniul 'Căilor ferate" un bărbat avansează mult mai ușor decât o femeie, pentru că CFR-ul este 'o lume a bărbaților'. "În CFR, este o problemă cu avansatul femeilor. Un bărbat avansează altfel, dar o femeie este privită cu mai multă circumspecție. Dar, încet-încet, ne-am 'infiltrat' și noi", povestește ea, în același interviu.

AGERPRES: Cum ați ajuns să lucrați în acest domeniu?

Gabriela Pîrlog: Tatăl, bunicul și străbunicul au fost CFR-iști și, în plus, în anul în care am dat la facultate, 1976, erau acele programe care prezentau toate facultățile și suna atât de frumos Tehnologia Transportului și Telecomenzi Feroviare. Era singura secție din țară cu 90 de locuri. Era o provocare, pentru că au fost destul de mulți pe loc. Terminasem liceul șef de promoție și m-am gândit că trebuie să mă duc undeva unde sună grozav și am făcut Tehnologia Transportului și Telecomenzi Feroviare. Recunosc că tata a fost încântat, mai ales că nu mi-a sugerat să urmez calea asta. Am fost singura care a urmat tradiția familiei; mai am un frate și o soră. Așa am ajuns să lucrez la gară și, de atunci, nu am mai plecat.

Eu am doi copii mari deja, sunt și bunică, dar ei nu... Cred că i-a speriat ideea de gară, de meserie, niciodată acasă, veșnic la dispoziția gării. Aveam și avem și acum un telefon cu circuit intern cu CFR-ul și când suna după orele 21,00 — 22,00 era clar că s-a întâmplat ceva și că unul dintre noi pleacă — soțul meu tot CFR-ist este.

Simona Jerca: Părinții mei au fost profesori amândoi și au dorit să le urmez profesia, deoarece la ei a fost o tradiție din bunici în bunici să fie profesori. Trebuia să dau la facultatea de matematică — mă pregătisem pentru matematică—, dar m-am răzgândit și în două zile m-am decis să dau examen la Facultatea de Transporturi, pentru că îmi întâlnisem actualul soț. El urma Construcțiile, dar ne-am întâlnit cu două zile înainte (de examen — n. r.) și a fost o chestie de moment în cazul meu, dar nu îmi pare rău, cu toate că sunt convinsă că aș fi fost un bun profesor. Mai regret din când în când, mai ales vara, pentru că profesorii au o vacanță, iar aici trebuie să fii la dispoziție în orice moment. E stil armată. Primești telefon și de Crăciun și de Revelion, când ți-e lumea mai dragă, însă știi că ești sunat pentru că s-a întâmplat ceva.

Gabriela Pîrlog: Acum lucrăm la Compania de Călători, însă eu, până în 2001, am lucrat la vechea cale ferată, unde aveam infrastructură, marfă, călători, tot, tot. Dacă ningea, te suna 'de sus", chiar pe vremea lui Ceaușescu, la ora 2,00 noaptea: 'Doamnă, știi că ninge afară?". Știai, că abia veniseși acasă cu o jumătate de oră mai înainte.

AGERPRES: Și dacă ningea ce ar fi trebuit să faceți?

Gabriela Pîrlog: Să luăm măsuri să funcționeze macazele, să nu întârzie trenurile, să se curețe zăpada.

Simona Jerca: Noi suntem ca un fel de manager al gării respective și, ca peste tot, în companiile mari, trebuie să te organizezi să nu ai probleme. Eu mi-am luat repartiția în 1987, la Giurgiu. Am fost stagiară 2 sau 3 ani la soțul doamnei Pîrlog și îmi amintesc că dânsa era la Giurgiu Oraș. Îmi spunea:"Vezi tu în câțiva ani ce te așteaptă! Acum ești la început". Și mare dreptate avea!

AGERPRES: Deci, doamna v-a fost un fel de mentor...

Simona Jerca: Dânsa este pilonul acolo. Este cea mai veche din generația noastră de șefi de gară.

Gabriela Pîrlog: Și singura care am rămas șef de gară, cred, din generație. Am avut un șef care a fost foarte supărat pe mine pentru că nu am vrut să fiu promovată. Promovarea însemna să ajung în București și să plec de acasă. Aveam doi copii și voiam un echilibru între familie și carieră. De fapt, carieră e mult spus. Meserie. Carieră am deja, sunt șef de gară, pentru că în Giurgiu nu ai ce să ajungi mai mult. Și i-am zis că decât să fac prost o meserie în care am fost promovată, să fac naveta și să fiu cu gândul acasă, mai bine o fac bine pe asta. Locuiesc, întâmplător, și foarte aproape de gară, deci chiar eram la dispoziția lor permanent. De asta am rămas în Giurgiu și la nivelul de șef de gară.

AGERPRES: Ce face un șef de gară?

Gabriela Pîrlog: Coordonează tot ce se întâmplă în gara respectivă și, de multe ori, lucrează efectiv: stabilește programul subordonaților, organizează, pentru că se lucrează în ture. Lunar, trebuie să faci programul tuturor oamenilor, în afară că îi coordonezi, îi verifici, îi înveți... În plus, trebuie să îndeplinești toate criteriile stabilite, să ai toți indicatorii, să ai încasări, iar în relația cu publicul călător, acesta trebuie să fie mulțumit.

AGERPRES: Ați avut probleme cu călătorii?

Simona Jerca: O, Gara de Nord! Pielea mea e cea mai tăbăcită...

Gabriela Pîrlog: Chiar și condițiile de confort din trenuri, care nu depind de un șef de gară, însă întotdeauna noi am fost interfața. El vine la șeful de gară. Cu ani în urmă — '91 sau '92 — a fost o grevă a mecanicilor de locomotivă, care a dat peste cap programul călătorilor, mulți dintre ei navetiști. Nu pot să vă spun ce mi-au auzit urechile, chiar mi-au spart geamurile la biroul de mișcare, deși nu noi, Divizia de Călători, eram implicați, numai că oamenii nu știu. Și nu doar călătorii...

AGERPRES: Am putea spune că gara — calea ferată în general — este un domeniu mai mult al bărbaților. Cum este să lucrați într-o lume a bărbaților?

Gabriela Pîrlog: Eu am mai mulți bărbați în subordine, aș putea să spun că lucrez într-o lume a bărbaților, dar n-am avut nicio problemă în a mă face ascultată de bărbați. Nu sunt genul autoritar. Din 1991 sunt șef de gară, dar nu cred că se poate lăuda cineva că m-a auzit țipând sau vorbind urât vreodată în toți anii ăștia. Nu m-am impus în felul ăsta. Poate tocmai de aceea am reușit, pentru că nu le-am vorbit urât celor din subordine, nu am cerut nimic în plus decât să-și facă meseria. Chiar nu am avut niciodată o problemă în a mă face ascultată atât de femei, cât și de bărbați.

Cred că mai degrabă o problemă a fost să demonstrezi șefilor că ești capabil. Cred că, pentru un bărbat, a fi șef de gară este o chestie care i se cuvine, dar o femeie, pentru a fi șef de gară, trebuie să demonstreze că poate fi șef de gară.

Simona Jerca: Este destul de dificil. Cel puțin în CFR, este o problemă cu avansatul femeilor. Un bărbat avansează altfel, dar o femeie este privită cu mai multă circumspecție. Dar, încet-încet, ne-am "infiltrat" și noi. La fel ca în armată, CFR-ul era 'o lume a bărbaților'.

Gabriela Pîrlog: Nu mi s-a părut a fi misoginism, ci cred că se gândeau că este ceva prea dur pentru o femeie. Și chiar trebuie să demonstrezi că poți să faci asta.

AGERPRES: Este adevărat ce se spune, că pasagerii CFR-iști sau foști CFR-iști sunt cei mai exigenți?

Gabriela Pîrlog: Așa este. Toată lumea are impresia că 'pe vremea mea...eu am lucrat 20 de ani la calea ferată". Păi, zic, 'eu am deja 33".

Simona Jerca: Și la mine vin foarte mulți foști CFR-iști care au lucrat prin regională, prin minister. Chiar a venit și o doamnă care a fost șefă de gară la noi în urmă cu câțiva ani: 'Doamnă, eu am fost șefă de gară aici, în Nord, dar știți pe vremea mea ce era?". 'Da, doamnă, poate pe vremea dvs., dar pe vremea noastră nu prea mai e".

Gabriela Pîrlog: Noi avem probleme cu traficul scăzut. Este povestea cu podul de la Grădiștea, care nu s-a făcut nici acum — deși toată lumea îl solicită. Totuși, sunt lucruri care s-au mai îmbunătățit, chiar și confortul călătorilor. Acum sunt automotoare, sunt mai curate, mai ușor de curățat, mai confortabile. Sunt multe lucruri bune care s-au făcut.

AGERPRES: Care sunt satisfacțiile profesionale pe care le aveți după o viață în această meserie?

Gabriela Pîrlog: Eu sunt genul perfecționist și cred că lucrul trebuie să fie bine făcut. Mari satisfacții profesionale nu am avut niciodată. Nu putem spune nici că avem niște salarii fabuloase, însă faptul că toate merg, că nu se întâmplă nimic rău, că nu avem reclamații, că oamenii își fac meseria cum trebuie — asta mi se pare o satisfacție profesională. Și nici nu regret faptul că nu am vrut să avansez, să fiu promovată. Am găsit un echilibru între familie, copii, lucrul bine făcut — astea au constituit o satisfacție.

Simona Jerca: Și în cazul meu este ca cam la fel. Dacă nu îmi plăcea, nu stăteam, pentru că e totuși greu. Eu lucrez cu foarte multe femei și, credeți-mă, aș fi dorit să lucrez mai mult cu bărbații. Lucrul cu femei este mult mai dificil pentru că, din păcate, își aduc la serviciu, fără să vrea, problemele de acasă. Din punctul meu de vedere, o femeie are mai multe probleme decât un bărbat, așa că de multe ori mă implic, fără să vreau, afectiv când le văd că plâng, că au multiple probleme, cu copii bolnavi, cu mame bolnave, cu părinți bolnavi... Te afectează și pe tine, fără să vrei. 
Satisfacția profesională este faptul că m-am impus în fața unui număr de aproape 250 de oameni, care m-au acceptat.

AGERPRES: Câte femei aveți în subordine?

Gabriela Pîrlog: Eu am în subordine mai mulți bărbați, cam 70%. Acum suntem mai puțini, un pic peste 50. Nu mai am impiegați, nu mai am acari, nu mai am păzitori de barieră, a scăzut personalul de tren foarte mult, la sub jumătate. Am avut cândva 80 de șefi de tren și conductori. Acum suntem vreo 50 cu toții. Am rămas fără trenuri pe secția București — Giurgiu.

Simona Jerca: La mine, din 250 de subordonați, 90% sunt femei.

AGERPRES: Mai aveți timp să fiți femeie?

Gabriela Pîrlog: Da, da. Eu am doi copii pe care, zic eu, i-am crescut așa cum trebuie, sunt oameni maturi. Sunt și bunică. Am fost și soție și gospodină — nu am avut încotro, toate cele în casă oricum trebuiau făcute.

Simona Jerca: La capitolul ăsta, eu nu am probleme. Eu nu am copii, pentru că nu am reușit să fac.

AGERPRES: Povestiți-ne o întâmplare din Gara de Nord.

Simona Jerca: În urmă cu doi ani, când a fost ultima iarnă grea la noi, timp de 3-4 zile au fost anulate toate trenurile pe ruta Constanța. Au fost foarte mulți oameni care au rămas în gară. Uneori, rămâi perplex că mulți nu înțeleg că atunci când este vreme de circulat circuli, când nu este, nu circuli...Nu mergeau nici autobuzele, nu mergeau nici maxi-taxi, nu mergea nimic. Vreo 3-4 zile circulația a fost complet blocată. S-au strâns vreo 60 de persoane, aproape un tren, care mi-au umplut biroul într-o dimineață — îmi plăcea că toți colegii mei din regională treceau pe lângă biroul meu și nu se oprea niciunul. Erau foarte furioși. Spuneau că nu pleacă de la mine din birou până nu le dau un tren care să îi ducă la Constanța. Am sunat, am vorbit la minister și la regională, pentru că erau oameni disperați. Stăteau de două zile aproape, nu mai aveau bani de mâncare. S-a luat aprobare și s-a tras un tren la peron, pe care l-am încălzit. I-am urcat în tren, le-am cumpărat câte un sandwich, o cafea, ceaiuri — noi oricum dăm ceaiuri când e frig afară — i-am lăsat peste noapte acolo și a doua zi a plecat trenul.

Trebuia să improvizăm ceva, pentru că erau mulți care aveau și copii și mi-a fost o milă cumplită când i-am văzut pe frigul ăla...iar în sălile de așteptare nu este chiar așa de cald. Iar unii chiar nu mai aveau bani, săracii. În plus, m-am organizat cu fetele mele, casierele, am strâns bani și le-am luat celor cu copii mici, pe lângă ce ni se aprobase, lapte, pampers, ce le mai trebuia.

A fost cea mai neplăcută întâmplare, pentru că dacă nu reușeam să primesc aprobarea cu trenul respectiv, nu știu cum aș fi reușit să ies din situația aia. Oamenii erau foarte furioși. Eu eram inamicul.

Gabriela Pîrlog: Tot în iarna aceea, eu am avut un tren rusesc, cu turiști, rămas în Târnavele. Nu erau foarte mulți călători, dar am avut probleme cu trei persoane mai în vârstă, care de-abia se puteau ridica, nu știu de ce plecaseră de acasă, însă nu suntem noi în măsură să judecăm. Se terminaseră și cărbunii și nu mai aveau cu ce să încălzească vagoanele. Am vorbit cu primarul, el a spus că intervine la un depozit de lemne, dar trebuie să-i dăm bani. Am rugat șeful de tren — 'Domnule, din ce ai, din ce n-ai, eu ți-i dau, numai du-te și cumpără lemne să încălzească vagonul'. Până la urmă i-a scos cu auto și i-a dus la Ruse, pentru că la Ruse mergea trenul. Secția aia a fost închisă trei săptămâni ulterior. Faptul că nu s-a circulat aproape trei săptămâni în iarna aia a fost un coșmar pentru toată lumea. Aia mi s-a părut, în atâția ani de meserie, cea mai urâtă poveste.

AGERPRES: Ce întâmplări plăcute aveți din activitatea zilnică?

Simona Jerca: Am avut acum 2-3 ani de zile o doamnă care aproape a născut în gară și am dus-o la Polizu. Am fost și la spital să o vedem pe fata aia...Era o femeie amărâtă, dar nu contează. Dacă mai întârzia puțin Salvarea, chiar năștea. Era între două trenuri.

Gabriela Pîrlog: Sunt situații în care nu ai încotro. Și să știți, eu cred că dintotdeauna gara a avut ceva malefic. Foarte multe persoane cu probleme psihice sunt atrase de gară. Oameni pe care îi vezi pe stradă și nu îi bănuiești. Nu vorbesc numai despre cerșetori, aurolaci. Chiar persoane care nu par a avea probleme psihice vin în gară și se manifestă ca atare. Atunci îți dai seama că au probleme. Sunt foarte mulți și pe care trebuie să știi și cum să îi iei.

AGERPRES: Ce le-ați recomanda tinerilor care vor să vă urmeze în meserie?

Gabriela Pîrlog: Răbdare multă și dedicație, să ai ceva pentru meseria asta. Sunt foarte multe meserii pe care nu le poți face dacă nu simți nimic pentru ele și aceasta este una dintre ele. Așa cum nu poți fi medic dacă nu ai compasiune, dacă nu te atrage meseria respectivă, profesor, dacă nu ai talent pedagogic, nici meseria asta nu poți să o faci dacă nu ai ceva pentru ea, dacă nu te atrage cumva.

Simona Jerca: Da, cam acestea ar fi ingredientele. În ceea ce privește generația asta, tânără... pe la mine trec mulți stagiari și îi văd și eu — sunt și vremurile de așa natură — și pentru ei contează foarte mult salariul și, din păcate, la noi, la Călători, pentru un inginer care se angajează salariul este foarte mic. Și ei pleacă din start cu dezamăgirea asta și foarte puțini mai rămân.

AGERPRES: Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați face aceeași meserie sau v-ați îndrepta spre altceva?

Gabriela Pîrlog: Nu mă imaginez făcând altceva. Cred că aș lua-o de la capăt. Acum, firesc, depinde și de condiții, dar cred că aș lua-o de la capăt.

Simona Jerca: Eu nu știu, am un regret, pentru că în facultate o parte dintre colegii mei au plecat. Eu, și cu părinții, mai conservatoare de felul meu, dar mai mult din cauza părinților, nu am plecat. Sunt colegi de-ai mei care acum sunt cu cinci generații în fața mea, pentru că au evoluat mult mai bine decât la noi în țară. Ăsta este regretul meu: că nu am plecat cu ei.

AGERPRES: Cum vedeți viitorul Căilor Ferate? Vă întreb în contextul în care țările din jur redescoperă mersul cu trenul.

Gabriela Pîrlog: Eu mi-aș dori, însă parcă niciodată nu au lăsat așa în paragină Calea Ferată. Am mai fost și prin alte țări și trenurile chiar sunt folosite. La noi se spune că nu este suficient de utilizat. Nici acolo nu părea ca trenul să fie utilizat mai mult de 30 — 40%. Însă, trenurile circulau. Știți unde am mai văzut situația noastră? Grecii, tot așa, au neglijat total calea ferată.

Simona Jerca: Au neglijat, dar totuși nu-s ca noi, sunt mai bine. Oricum, atâta timp cât nu se investește în infrastructură, nu avem niciun viitor cu CFR-ul. Când mă uit ce timpi aveam după prima cale ferată construită...și ce timpi avem acum...

Gabriela Pîrlog: Prima cale ferată din regat a fost Giurgiu-București, care din 12 august 2005, nu mai este. Investițiile în infrastructură nu sunt numai pentru noi, ci și pentru privați. Noi suntem conștienți că viitorul aparține companiilor private, dar nici ele nu au cum să se dezvolte pe infrastructura existentă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015