la-Romania.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii romanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

ANAF: Numărul caselor de marcat a crescut cu 24% în urma controalelor Direcției Antifraudă, în primul trimestru

Agerpres

 

Numărul caselor de marcat fiscalizate a crescut cu 24,32% în primele 3 luni din 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a intensificării activității de informare a contribuabililor, cât și a acțiunilor de control desfășurate de Direcția Antifraudă, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), remis, marți, AGERPRES.

Astfel, dacă în primul trimestru din 2014 au fost fiscalizate, la nivel național, 22.329 case de marcat, în aceeași perioadă a anului curent s-a înregistrat o creștere cu 5.441 de unități, ajungându-se la un total de 27.740 unități.

"Totodată, din datele preliminare, gradul de conformare voluntară a crescut cu circa 20%, veniturile colectate de ANAF situându-se mult deasupra programului de încasări. Datele finale le vom transmite imediat ce se finalizează centralizarea la nivel național. Obiectivul principal al ANAF îl reprezintă creșterea veniturilor administrate la bugetul statului, atât prin creșterea gradului de conformare voluntară, cât și prin diminuarea economiei subterane, ca efect al combaterii marii și micii evaziuni", informează ANAF.

Potrivit Fiscului, îmbunătățirea colectării, prin lărgirea bazei de impozitare, este o condiție esențială pentru crearea spațiului bugetar necesar relaxării fiscalității, astfel încât diminuarea poverii fiscale să fie resimțită de toți agenții economici.

Instituția reamintește că, în vederea creșterii gradului de conformare voluntară, ANAF desfășoară acțiuni de verificare inclusiv privind munca la negru.

"Proiectul pilot vizând salariile subdeclarate a fost extins la nivel național începând cu luna februarie 2015. În acest sens, au fost selectați pentru inspecție fiscală contribuabili cu risc fiscal privind nedeclararea/subdeclararea veniturilor din salarii și/sau de natură salarială, având ca obiectiv verificarea impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii. Se estimează că pentru anul 2015 să fie efectuate verificări în cadrul acestui proiect la un număr de peste 1.000 contribuabili", informează comunicatul citat.

Până la data de 30 martie 2015, au fost selectați 466 de contribuabili mijlocii și au fost transmise 313 avize de inspecție fiscală, 55 de inspecții fiscale au fost finalizate, iar 141 inspecții fiscale se află în desfășurare. Astfel, au fost stabilite debite suplimentare (impozit pe venit, contribuții sociale și accesorii aferente) în sumă totală de peste 79.8 milioane lei, s-au aplicat amenzi de 27.300 lei, au fost înaintate organelor de urmărire și cercetare penală sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare de peste 2,232 milioane lei și s-au impus măsuri asiguratorii pentru 70.687 milioane lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015