la-Romania.ro
Fondat
2011 |
Site
dedicat informarii romanilor.
|
Acasa | Social | Politic | Economic | Legislatie | Sanatate | Medicina | Sport | Divertisment | Anunturi | Utile | Forum | Mall | Contact
Interviu Andi Vasluianu: Eu tratez meseria asta cu dorința de a mă întâlni cu
mine și cu ceilalți și prin ei să mă întâlnesc pe mine
Agerpres
Actorul Andi Vasluianu își dezvăluie, într-un interviu
acordat AGERPRES, secretele, vorbind despre marea sa pasiune - teatrul.
Acesta povestește despre colaborarea cu ceilalți actori
pe care îi are alături pe scenă, despre relația cu regizorii, dar și despre
plăcerea de a face parte din distribuția unui film.
"Întâlnirile sunt frumoase. Până la urma-urmei eu
tratez și meseria asta, de ceva timp, cu dorința de a mă întâlni cu mine și cu
ceilalți și, prin ei, să mă întâlnesc pe mine, cumva, și nu pentru succesul ăsta
imediat, care e efemer în ultimă instanță. Azi e, mâine nu mai e", spune tânărul
actor.
El își aduce aminte și de momentele care i-au adus
succesul. ''Dacă îți faci treaba bine, nu faci altceva decât să fii imaginea
bună a teatrului, dacă nu ți-o faci bine, nu ești imaginea nici măcar a ta'',
afirmă Andi Vasluianu.
AGERPRES: Ne întâlnim după premiera de la Nottara cu un
nou spectacol în regia lui Cristi Juncu, "Vestul singuratic". Cum a fost
întâlnirea cu acest rol? Acolo ai fost preotul, un rol care nu prea este pe
stilul tău.
Andi Vasluianu: Inițial, când ne-am apucat de lucru la spectacolul acesta, încă
nu era distribuit Florin, Florin Piersic Jr, și ne-am tot gândit ce urma. Gândul
lui Cristi (n.r. Cristi Juncu, regizorul piesei) a fost să joc Coleman, ce joacă
Florin, să fi jucat eu cu Vlad (n.r. Vlad Zamfirescu) frații și neavând al
doilea frate am zis: hai să joace Vlad preotul și să căutăm încă un frate. Eu,
după vreo două-trei lecturi, i-am zis lui Cristi că vreau să fac preotul. I-am
zis: "Îmi place foarte mult rolul ăsta. Eu aș încerca dacă ești și tu de acord".
El a fost de acord și pe urmă a vorbit cu Florin, lui i-a plăcut foarte tare
textul, a venit și ne-am apucat de treabă. De aici lucrurile au mers normal. Zic
eu și nu numai eu, pentru că eu cu Cristi suntem extrem de apropiați, lucrăm de
opt ani împreună, adică măcar un spectacol pe an tot facem.
AGERPRES: Cu Cristi Juncu ai o colaborare îndelungată,
iar cu Vlad Zamfirescu te-ai mai întâlnit pe scenă...
Andi Vasluianu: Cu Florin era prima dată când ne întâlneam pe scenă.
AGERPRES: Cum a fost întâlnirea și colaborarea cu
Florin?
Andi Vasluianu: A fost extraordinară. În primul rând că e foarte interesant
Florin, de observat din afară. E un tip extrem de meticulos, câteodată enervant
de meticulos, dar în timp mi-am dat seama că așa funcționează el, e felul lui de
a funcționa. El își trasează lucrurile extrem de matematic și, câteodată, pe
partener îl enervează pentru că îi rupe din continuitatea lucrului. Zice: ''Stai
un pic, deci aici eu aveam de mișcat asta puțin mai așa și pe urmă o pun la
replica aia înapoi''. Am înțeles, bun, și după aceea zice: ''Hai să mergem'', și
după aceea iarăși se oprește și iarăși... Pare enervant așa, dar mi-am dat seama
că el, de fapt, își pune lucrurile foarte bine la punct și am avut de învățat de
la el foarte mult. Și eu sunt meticulos, dar eu sunt meticulos mai ales pe zona
interioară, cumva, nu pe cea exterioară. Cea exterioară mi se pare ușor de
gestionat. Cred că pe el exact asta îl deranjează, asta exterioară, pe mine asta
exterioară nu mă deranjează, la cea interioară sunt câteodată amețit și atunci
trebuie să mi le expun.
AGERPRES: Și v-ați completat foarte bine...
Andi Vasluianu: Da, da, a fost foarte bine, și în plus că între noi nu a fost
niciodată... și asta este și datorită lui Cristi, el este cel care te provoacă
în felul acesta, el este cel care zice: ''Dacă aveți ceva de spus despre
celălalt, spuneți tare''. Și noi ne zicem. Și eu i-am spus lui Florin ce cred
despre cum face anumite chestii, el mi-a zis mie ce crede despre cum fac...
Suntem oameni destul de maturi, adică avem deja niște ani, nu mai suntem la
început.
AGERPRES: În prezent faci parte din trupa permanentă a
Teatrului Nottara ...
Andi Vasluianu: Da, sunt angajat acolo, deja.
AGERPRES: Dar continui să joci, bineînțeles, și în alte
teatre, spre exemplu, aici, unde suntem acum, la Comedie. Simți nevoia să
aparții unui teatru anume?
Andi Vasluianu: Nu simt nevoia decât dintr-un anumit punct de vedere și aici o
să fiu foarte cinstit. În România este foarte greu să trăiești doar dintr-un
singur salariu, nu ai cum, este absolut imposibil, cel puțin în meseria mea. Dar
eu sunt dintre cei norocoși, dintre cei care a avut baftă și cu filmul și am
reușit să mă descurc și cu câștigurile de acolo, dar sunt foarte mulți actori,
majoritatea, care trăiesc dintr-un singur salariu și este îngrozitor. Acum, de
fapt, cel mai cinstit este așa: eu teatru am început să fac din ce în ce mai
mult în ultimii cinci ani. Fac teatru de când am terminat facultatea, sunt
angajat și la Ploiești, la ''Toma Caragiu'', și încă sunt angajat și am cumul de
funcție la ''Nottara'', dar mi-a plăcut foarte tare să fac teatru. Acum, în
București, joc mult mai des.
AGERPRES: La Nottara ai făcut parte și din prima serie
de ambasadori onorifici. Cum te-ai simțit în această calitate?
Andi Vasluianu: Nici nu știu dacă am luat-o ca pe o funcție. Se făcea mișto de
mine, mi se spunea Excelență. Eu cred că toți, de fapt, suntem ambasadori ai
unui teatru dacă facem parte din el. Din momentul în care te urci pe scenă deja
ești un ambasador clar al acelui teatru. Dacă îți faci treaba bine, nu faci
altceva decât să fii imaginea bună a teatrului, dacă nu ți-o faci bine, nu ești
imaginea nici măcar a ta. N-am luat-o ca pe o funcție, m-a onorat, m-am bucurat
că mi s-a dat această titulatură.
AGERPRES: După premiera de la Nottara, ești în pragul
unui alt spectacol în premieră — C.E.O., aici, la Teatrul de Comedie, la Sala
Nouă. Ce ne poți spune despre acest spectacol?
Andi Vasluianu: Este regizat de Vladimir Anton, este primul lui spectacol. E un
regizor tânăr. Bine, nu mai e chiar atât de tânăr, are vreo 30 de ani, el a
predat foarte mult la UNATC și acum s-a hotărât să pună un spectacol în scenă,
el terminând regia de teatru. A fost o întâlnire foarte frumoasă, în special cu
el. Noi eram destul de apropiați, ca prieteni, dar nu lucrasem niciodată
împreună. Nici el nu lucrase în teatru niciodată și e prima oară când pășește
într-un teatru profesionist ca regizor prim și cred că a făcut o treabă
extraordinară. Chiar cred, pentru că textul este foarte bine ales, este un text
suedez și celelalte roluri sunt jucate de Claudiu Istodor (tocmai ce v-ați
întâlnit cu el jos), Mirela Oprișor, Alex Bogdan cu Cezar Grumăzescu sunt pe
dublu rol, și Smaranda Caragea. Asta este distribuția, destul de mică, cu un
text absolut minunat. (...)
Este povestea acestui C.E.O. care obișnuiește să vină
în vizită la angajații lui ca să-i cunoască mai îndeaproape, eu fiind angajat la
multinaționala respectivă. Și vine, ne cunoaște, și, de fapt, repară cumva
rutina care a apărut în relația dintre mine și soția mea și ne apropie iar. Sunt
multe lucruri de văzut, iar unele nici nu trebuie povestite pentru că strică
surpriza spectacolului, dar este extrem de frumos, tensionat în același timp.
Fiind C.E.O., mie îmi este foarte greu să-l combat așa cum aș combate pe oricine
altcineva.
AGERPRES: Este un spectacol de văzut...
Andi Vasluianu: O, da, după părerea mea, da.
AGERPRES: Joci atât în spectacole ale unor regizori
consacrați, cât și în spectacole puse în scenă de regizori tineri.
Andi Vasluianu: Eu cred că îmi reiau drumul, pentru că, după ce am terminat
facultatea, am făcut multe scurtmetraje la studenți, pentru că nu știam film,
noi făcând numai teatru, ca actori. Am bătut la ușă, am zis că vreau și eu să
joc, că nu știu ce este cu filmul, nu știu ce se întâmplă, și atunci am făcut cu
foarte mulți studenți scurtmetraje, multe, și datorită lor, cumva, am intrat în
filmul profesionist. Iar acum cred că prospețimea tinerilor regizori e extrem de
benefică, pentru mine cel puțin, și de fiecare dată am fost împreună cu tinerii,
am avut o apropiere de cei mai tineri.
AGERPRES: Cum îți alegi rolurile? Sau te aleg regizorii
pe tine?
Andi Vasluianu: Câteodată cred că sunt ales de către roluri, dar câteodată...
Bine, în principiu citesc piesa și, dacă îmi place, bine. Evident trebuie să-mi
placă și regizorul.
AGERPRES: Cât de ușor sau cât de greu este să treci de
la un spectacol la altul? Acum, în patru zile, ai două spectacole în premieră.
Andi Vasluianu: Mie mi se pare că este simplu, asta este meseria mea în fond și
la urma-urmei. Nu văd nicio greutate în asta. Când sunt cu copilul meu, sunt cu
copilul meu, când sunt cu soția, la fel, când sunt la teatru, la fel. Eu iau
fiecare moment așa cum e, nu vin cu un moment din spate. Trăiesc acum, aici, îmi
văd de treaba de acum. Am închis ușa către ceea ce este acolo și când s-a
deschis ușa către spectacol sunt în treaba aia. Când se închide, plec spre altă
treaba. Nu văd nicio complicație în treaba asta.
AGERPRES: Tu ai și regizat un scurtmetraj. Te gândești
să mai încerci această experiență?
Andi Vasluianu: Da, da. Mi-a plăcut enorm, dar m-a și speriat foarte tare. De
fiecare dată noi, actorii, avem senzația că regizorii nu știu să facă lucrurile
sau ne luăm de ei, le zicem, avem păreri despre cum ar trebui să fie produsul pe
care-l regizează ei și așa mai departe, sau ni se par incompleți, pur și simplu
ne luăm de ei. Dar de când am regizat scurtmetrajul ăsta (n.r. "Un Duet", film
prezentat la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film
Anonimul), m-am liniștit cu asta și mi-am dat seama că eu sunt mic și e foarte
complicată poziția asta, pentru că într-adevăr trebuie să știi meserie foarte
bine ca să poți să conduci o echipă de filmare. Mă atrage, evident că mă atrage
și sper să mai fac încă un lungmetraj. Mă arunc puțin mai departe și sper să-mi
iasă.
AGERPRES: Atât în film, cât și în teatru ai jucat
roluri pe teme contemporane. Este o alegere a ta sau a regizorilor?
Andi Vasluianu: În film, cel puțin, este foarte greu să refuzi. Am refuzat niște
proiecte care mi s-au părut absolut de nefăcut, dar în principiu am cam acceptat
tot ce mi-a venit pentru că se fac extrem de puține filme în România, paleta
este foarte îngustă. N-am prea mult de ales. Dacă aș fi într-o țară în care să
se facă 60-70 de filme și să mi se trimită câte cinci scenarii acasă și să zic:
Pe ăsta îl fac, pe ăsta nu-l fac, ar fi ok, dar primesc un scenariu pe an, dacă
am noroc.
AGERPRES: Știu că, în general, actorii își doresc să
fie distribuiți într-un spectacol, să primească un rol anume. Ai ceva ce ți-ai
dori?
Andi Vasluianu: Nu, pentru că întâlnirile sunt frumoase. Până la urma-urmei eu
tratez și meseria asta, de ceva timp, cu dorința de a mă întâlni cu mine și cu
ceilalți și, prin ei, să mă întâlnesc pe mine, cumva, și nu pentru succesul ăsta
imediat, care e efemer în ultimă instanță. Azi e, mâine nu mai e. Nu știu ce o
să mi se întâmple mâine, s-ar putea să mor oricând. De ce să mă gândesc toată
ziua la gloria asta absurdă care e chiar ca un balon de săpun, chiar nu
contează. Și ador să mă întâlnesc cu oamenii, chiar și chestia asta, faptul că
stau de vorbă aici, cu tine, mie mi se pare mult mai importantă, momentul ăsta
mi se pare cel mai important acum, nu mă interesează altceva.
AGERPRES: Când te vom revedea pe marele ecran?
Andi Vasluianu: Păi o să iasă, sper, sper în curând, să iasă, pentru că noi l-am
făcut deja de vreo doi ani, dacă nu mă înșel, am făcut "Acasă la tata", care e
scris de Mimi Brănescu, a fost filmat, cu Alex Papadopol în rol principal, eu
joc rolul secundar, Ioana Flora, Florin Zamfirescu, Sorin Cociaș și mai sunt,
dacă îmi scapă cineva să mă ierte, dar cam pe aici. E un film foarte frumos și
un text extraordinar care a fost pus în scenă la Teatrul Act, eu jucând și
acolo, și jucând același rol și în teatru, și în film.
AGERPRES: Deci ți-a fost mai ușor...
Andi Vasluianu: Nu a fost ușor, pentru că erau doi regizori diferiți, care își
doreau lucruri diferite. A fost interesant, dar a fost complicat să anulez
anumite lucruri pe care le făceam pe scenă. Acesta trebuie să iasă în toamnă.
Sper.
AGERPRES: Ce proiecte ai în continuare în teatru, poate
pe micul ecran?
Andi Vasluianu: Pe micul ecran acum se aude că se scrie pentru sezonul doi la
serialul "Umbre", acesta va trebui să înceapă. Deocamdată sunt concentrat pe ce
vreau eu să fac, pe filmul pe care vreau să-l regizez, și dacă dă Dumnezeu să
iasă un scenariu foarte bun, așa cum îmi doresc, o să-l și fac cât mai repede.
AGERPRES: Vorbeam mai devreme de fetița ta. Te gândești
în viitor să o lași, dacă are aptitudini...
Andi Vasluianu: Nu mă gândesc la nimic. Dacă ea o să vrea, o să o susțin cu
toate cele. Poate să facă ce vrea ea, numai să-i placă. Dacă-i place, o să aibă
și succes, dacă nu o să-i placă, o să fie degeaba.
AGERPRES: Îți urez succes și cu C.E.O. care va avea
premiera...
Andi Vasluianu: În 23 aprilie va fi premiera oficială. Vă aștept la Sala Nouă a
Teatrului de Comedie.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații, urmărește-ne pe Facebook.
laAnunt.ro |eMedic.ro | LaMedic.ro | laExecutareSilita.ro | laHotel.ro | laZiar.ro | la-Facultate.ro | la-Firma.ro | la-Mall.ro | la-Masa.ro | la-Televizor.ro | Spune-ti parerea.ro
la-AlbaIulia.ro | la-Alexandria.ro | la-Arad.ro | la-Bacau.ro | la-BaiaMare.ro | la-Balti.ro | la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro | la-Botosani.ro | la-Braila.ro | la-Brasov.ro | la-Bucuresti.ro | la-Buzau.ro | la-Calarasi.ro | la-Chisinau.ro | la-ClujNapoca.ro | la-Constanta.ro | la-Craiova.ro | la-Deva.ro | la-DrobetaTurnuSeverin.ro | la-Focsani.ro | la-Galati.ro | la-Giurgiu.ro | la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro | la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro | la-Onesti.ro | la-Oradea.ro | la-PiatraNeamt.ro | la-Pitesti.ro | la-Ploiesti.ro | la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro | la-Resita.ro | la-Roman.ro | la-SatuMare.ro | la-SfantuGheorghe.ro | la-Sibiu.ro | la-Slatina.ro | la-Slobozia.ro | la-Suceava.ro | la-Targoviste.ro | la-TarguJiu.ro | la-TarguMures.ro | la-Timisoara.ro | la-Tulcea.ro | la-Turda.ro | la-Vaslui.ro | la-Zalau.ro
eSante.ro | Journaux.ro | laTele.ro | Magasins.ro | Medecin.ro | Universites.ro
©2015