la-Romania.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii romanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Ciobănescul mioritic

Agerpres

 

Ciobănescul mioritic este o rasă originară din România, un câine folosit de veacuri de ciobanii din țara noastră, pentru a le păzi și a le proteja turmele și avutul de animale sălbatice sau de hoți.

Acești câini sunt din ce în ce mai apreciați și de oameni care trăiesc în mediu urban și rural la câmpie, fiind crescuți pentru pază, sau chiar ca animale de companie, datorită temperamentului echilibrat și devotamentului arătat stăpânilor. Câinele din această rasă iubește mult copiii, pe care îi apară indiferent de riscuri. Are o expresie calmă și inteligentă. Este neîncrezător cu necunoscuții. Nu este recomandat pentru viața de apartament el având o blană bogată și nevoie de exerciții zilnice. Ar alerga cât este ziua de lungă, simțindu-se bine într-o curte unde își poate consuma energia. Este agil, sprinten și cu un aspect viguros.

În prezent, acest câine este foarte popular în țară, atât datorită aspectului impozant, cât și al curajului său, fiind considerat de unii singurul câine care are șanse să scape cu bine dintr-o luptă cu ursul. 

Ciobănescul românesc mioritic este un câine de talie mare acoperit în întregime cu o blană lungă și zbârlită. Are un corp bine dezvoltat, cu un piept lat și nu prea lung. Culoarea de bază pentru acești câini este de obicei albul, crem deschis sau gri pal, uneori cu pete de aceste culori. Greutatea este proporțională unui câine mare, dar nu gras. Masculii sunt mai înalți și mai puternici decât femelele.

Câinele necesită îngrijire permanentă. Periajul se începe de când este mic și se face frecvent, intens, mai ales în perioadele de năpârlire când îi cade foarte mult păr. Potrivit infocaini.ro, trebuie înlăturat părul în exces din urechi și dintre pernuțele de la picioare. 

Ca și alte rase de câini, ciobănescul mioritic ține cont de ierarhie, de aceea când va înțelege că stăpânul ia decizii, relația om-câine va fi una de succes. 

Un regim alimentar complet și sănătos pentru ciobănescul mioritic trebuie să cuprindă orez sau arpacaș fiert foarte bine, supă de pui sau vită fără oase, oase de vită mari foarte bine fierte, un gălbenuș de ou pe săptămână, brânză dulce, biscuiți simpli, mămăligă, legume (morcov, țelină, păstârnac, ardei gras) fierte sau crude, conserve cu hrana uscată, etc. Este interzis să consume carne de porc, oase de porc, pește sau pasăre, fasole, mazăre, varză, cartof, ceapă, spanac (toate legumele care conțin o cantitate mare de amidon sau care fermentează), brânză sărată, cașcaval, grăsimi în exces sau prăjeli, mezeluri, ciorbe, băuturi alcoolice sau acidulate, dulciuri, potrivit site-lui toateanimalele.ro

Nu sunt semnalate anumite boli în mod special. Dacă este bine îngrijit, trăiește până la 15 ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015